Comisia Resurse Regenerabile


   Energiile regenerabile prezinta interes atat sub aspectul de energie alternativa semnificativa cat si ca metoda de combaterea poluarii, respectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

Sursele regenerabile de energie sunt:

   Dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca o resursa energetica semnificativa si nepoluanta este unul din principalele obiective ale politicilor energetice mondiale care, în contextul dezvoltarii durabile, au ca scop cresterea sigurantei în alimentarea cu energie, protejarea mediului înconjurator si dezvoltarea la scara comerciala a tehnologiilor energetice viabile.
   Aceasta situatie a facut ca din etapa actuala sa existe o preocupare acuta pentru resursele regenerabile prin prisma multiplelor aspecte / probleme pe care alegerea / implementarea / exploatarea acestora le implica.
   Pentru a mentiona numai una din problemele actuale amintim: racordarea complexelor de mori de vant la reteaua SEN.

   Orice initiativa in acest domeniu - prin prisma contextului geografic / SEN - impune o evaluare / analiza sub toate aspectele - tehnice si economice - pentru ca ulterior implementarii sa se obtina efectele scontate, pierderile financiare fiind nepermise intr-o economie de piata extrem de exigenta.

   Drept urmare, unul dintre dezideratele Comisiei de Resurse Regenerabile a SIER este acela de a facilita:


INFORMAREA / CUNOASTEREA / O ABORDARE RESPONSABILA SI FEZABILA !


   De la adoptarea in 1997 a Protocolului de la Kyoto asupra Conventiei Cadru a Natiunilor Unite despre schimbarile climatice (1992), industria surselor regenerabile de energie a fost împinsa catre capitalizare pe o piata globala a energiei regenerabile. Prin acest protocol, tarile dezvoltate au stabilit drept tinta reducerea pâna în 2012 a gazelor cu efect de sera cu 5,2 % fata de nivelul din 1990.
   Protocolul de la Kyoto a fost semnat în Decembrie 1997 la Conferinta din Japonia de catre 84 de natiuni, însa ratificat doar de catre 37, majoritatea din acestea fiind tari în curs de dezvoltare. Acestui protocol i-au urmat multe astfel de întelegeri si angajamente la nivel mondial si european în dorinta unei dezvoltari durabile a lumii, cum ar fi Agreementul de la Haga (noiembrie 2000) sau Bonn (iulie 2001).
   Pe 4 Septembrie 2002 a fost semnat Planul de Implementare, inclusiv de catre România, care s-a pronuntat în favoarea surselor regenerabile si politicilor UE si mondiale (in special Protocolul de la Kyoto).